Sistemul PMS (Pool Management System) este de fapt o automatizare de proces care culege informaţii privind calitatea apei cu ajutorul unui sistem de senzori, interogaţi la intervale prestabilite şi ajustează procesele. Întreaga funcţionare a bazinelor, chiar şi activităţile nepermanente se subordonează unui computer de sistem, care asigură controlul, interfaţa cu factorul uman şi informarea utilizatorilor. Puteţi viziona în orice moment pe monitoarele  din zona de aşteptare parametrii apei, asa cum aceştia sunt măsuraţi la acea secvenţă temporală. Neexistând intervenţie umană, nu există eroare, nu există activităţi amânate sau neefectuate.

Sistemul BMS (Building Management System) este creierul complexului. Acesta gestionează centralizat: încălzirea, răcirea şi ventilaţia, respectiv funcţionarea: centralelor termice, a grupului compresor condensator, a chiller-ului, a centralelor de tratare aer, a panourilor solare şi a ventiloconvectorilor asigurând în permanenţă microclimatul dorit în toate spaţiile.

Monitorizarea şi mentenanţa sistemelor: activitatea PMS şi BMS este monitorizată fizic în baza unei proceduri de către personalul de mentenanţă şi online de către companiile care au furnizat soluţiile tehnice în baza unor contracte de asistenţă.